Povești de adormit copiii și trezit adulții

(Variantă de titlu: „Ce-ar fi SF-ul și ce înțeleg eu c-ar vrea de la mine” – fiindcă eu de la el n-am mari pretenții… decât ca cititor.)

fiction_planet

Motto: Mulți privesc, puțini văd. Destui aud, vreo doi ascultă. Toți citesc, câțiva înțeleg.

De la bun început, precizez că mă abțin deocamdată de la analize critice – mai ales ale fandomului cu-ale lui bisericuțe, gâlceve și bârfe inevitabile de altfel în orice mediu artistic și implicit hiper-subiectiv. Nici pe textele altora n-o să-mi dau cu părerea, cel puțin pân-oi ajunge (poate) să scriu la fel de bine – sau și mai bine decât cei pe care i-oi „diseca” vreodată.

Stimulat însă de incisivul editorial al lui Eugen Lenghel din “Gazeta SF” nr. 28/2013, m-am gândit că n-ar fi rău să emit și eu când și când câte-un panseu pe teme mai mult sau mai puțin generale care frământă virusații genului. Hai să spun deci și eu adevărul 😉 – unul strict personal și inevitabil subiectiv, evident.

O să-mi încep monologul pornind de la ideile conținute într-un interesant articol al cunoscutului Gérard Klein: http://revistanautilus.ro/articole/procedeul-dizolvarii-science-fiction-ului-introdus-de-catre-agentii-culturii-dominante/ …fie și doar din motivul că rămâne, după mine, foarte actual și acum, la 36 de ani distanță. Cred deci în continuare și eu că scrierea și/sau promovarea SF-ului poate fi o formă a rezistenței la dominația spoielii de cultură „burgheză”, adică la tentativa de încarcerare a gândirii publicului în carapacea iluziei cunoașterii (cu “c” mic, clar), reciclată și răs-tocată în literatura mainstream. Exercitarea puterii de către conjurația „sforarilor” perfect organizați (și tupeiști, nu glumă) e o altă temă care n-are însă loc aici și-acum.

Să-i dăm însă bătaie înainte cu definirea SF-ului – întâi după alții mai deștepți ca mine –, în ciuda predicțiilor pesimiste ale aceluiași G. Klein apropo de viitorul subgenului, dar și-n pofida absenței lui din destule tomuri de critică literară „serioasă”, cum e cel al lui Nicolae Manolescu (rușine, Manol_exule! :D)

Ca să n-o lungesc aiurea, subscriu deci total la definiția cunoscutului exeget Cornel Robu: Science-fiction-ul, în ce are el suprem, este o artă a sublimului, […] este ipostaza inedită şi particulară sub care sublimul se prezintă în arta secolului XX, iar plăcerea pe care o putem găsi în science-fiction este o plăcere estetică specifică, este acea “pleasure in pain” (“plăcere provenită din durere”) pe care, în afara tragicului, numai sublimul o mai poate da. (Cornel Robu, “O ‘cheie’ pentru science-fiction: sublimul”, în Helion, Timişoara, vol.V, iunie 1988).

…Și totuși, vor cârcoti unii, SF-ul este sau a fost „arta sublimului”? Fiindcă de-o vreme pare să se afle într-o torpoare blegoasă, dacă nu chiar în comă… indusă. O rază de speranță zic eu că tot se întrevede, chiar dacă mai slabă decât Luminița aia debilă de la capătul tunelului tranziției, inclusiv în articolul excelent al aceluiași Cornel Robu despre cartea lui Bogdan Aldea “Worlds in the Making. Science Fiction between Fabulation and Mannerism”  (“Lumi în toiul facerii. Sciencefictionul între fabulaţie şi manierism”, Editura Napoca Star 2006), care îmi confirmă speranța debilă: http://www.srsff.ro/special/lumile-in-devenire-ale-science-fiction-ului/

 “În orice caz, ar fi de așteptat ca genul SF să capete în viitor un nou impuls și o nouă vigoare nu din ingredientele care i-au asigurat o relativă vizibilitate în ultimii ani, ci din acea parte invizibilă a aisbergului, din această sumă infinită de texte SF manierist-convenționale care sunt, probabil, rămase mai aproape de natura intrinsecă a genului, de esența sa primordială, care l-au creat și l-au determinat să evolueze în stadiile incipiente și în timpul „Epocii de Aur”.

Viguros prin natura sa, acest tip de SF poate folosi puterea sa viitoare și poate să-şi reînnoiască energia din sursa inepuizabilă a  prezenței unui public de fani şi cititori fideli, mereu însetaţi de acel sentiment pe care numai science fiction-ul îl  poate oferi, pe care numai science fiction-ul îl conține: trăirea sublimului într-un mod estetic… Acest lucru se datorează faptului că în timp ce coordonatele imaginației umane s-au schimbat în modul radical sugerat de Baudrillard, vechiul “sense of wonder”  încă pare a fi prezent”.

Și eu sunt deci convins că SF-ul „canonic” nu și-a epuizat deloc resursele, deși nu neg faptul că unele proze considerate-n anii ’70-‘80 nec plus ultra s-au demonetizat mai ales în ultimul deceniu din cauza exploziei tehnologice, a gadgeturilor de toate culorile etc. …Și totuși, nu refugiul în…sub-sub-genuri SF prea strict delimitate și simultan limitative pentru autori (gen cyberpunk, steampunk etc.) ar fi soluția „actualizării” și cu atât mai puțin abordarea ultimului trend – fantasy-ul, deși peste 75% din vânzările de ficțiune speculativă se bazează de-o vreme pe vârcolacozombovampiromanie.

În spiritul respectării diversității, n-am nimic de împărțit cu fanii subgenurilor pomenite, dar cred c-ar trebui să ne pună pe gânduri, înainte de-a cădea în capcana judecării gusturilor cititorilor (care au cică întotdeauna dreptate ;)) întrebarea dacă nu-i cumva formată… adică stimulată apetența pentru tsunami-ul ăsta de hobbiți, vrăjitori și alte miracole penibil de facile de către aceiași „cenzori subtili” ai SF-ului pomeniți de G. Klein?! Care par să fie și dușmanii SF-ului pur/dur sau al celui soft – nici nu mai contează nuanța.

Ce-i drept, SF-ul „bătrânesc” adică preponderent gadgetofil și-a trăit traiul, dar nu văd să-și fi mâncat mălaiul aprofundarea prin SF a feliilor cunoașterii lăsate de izbeliște de școala ori chiar de știința prezentului – ambele, mai… scolastice și conservatoare decât se poate imagina. Concluzia mea: Nea’ Fondul e cam lăsat de izbeliște în detrimentul Coanei Forme în SF-ul și mai ales în SF/F-ul actual.

Involuția asta-i perfectă pentru păpușarii culturnici (da-da, despre cei care ghidonează, conștienți sau nu de răul produs, pseudocultura “liberă și democratică” vorbesc) care se tem ca de Satana de teme exploratorii rar atacate curajos, conectate la întrebări și ele rarissim puse lor înșile de omuleții prezentului.

Contemporanii-s așadar (e doar părerea mea și asta, clar) mult prea grăbiți și (con)duși discret în 1001 direcții neesențiale, cu zăhărelul otrăvit al mediei aservite acelorași tartori conservatori – iluzioniștii cărora le convine clar eșuarea Turmei în derizoriul ridicat la rang de esențial. Derizoriul însemnând, evident, tocarea repetitivă a unor narațiuni și psihodrame fără vreo tentaculă de contact cu o realitate ce alunecă insidios spre cea a unui sclavagism fardat diabolic. Realitate a cărei analiză se vede că nu trebuie cu niciun preț să „atingă” cititorul mediu, care musai trebuie să rămână cantonat într-un gen de anesteziere blândă, cu visuri atent controlate.

Uite-așa ajunsei să aflu (din recenziile altora) că eu de pildă aș încerca să scriu PoliticalFiction – noțiune legată de prezența unor elemente „conspiraționiste” în prozele SF. Așa o fi, dar nici asta nu cred că poate califica un autor la un anume „sertar” limitat – și reprezentat pe la noi de linia coruțiană sau cinamareză. Linii care, în umila mea opinie, reușesc să fie și mai nocive decât luxarea prin ignorare a SF-ului veritabil, prin impunerea unui ghiveci dezlânat de protocronism ieftin și ezoterism la fel de ieftin (fiindcă populist-simplist tratate ambele), sub masca patriotismului prost înțeles. Rezultatul: o buimăcire aiuritor de eficace, cu consecințe taman inverse intenției de „iluminare” declarate sau cel puțin sugerate de autori. (n.b.: Știu, știu, n-am uitat ce promiteam pe la-nceputul aiurării mele – dar am scuza că deja scriu mai bine decât ăștia doi). …Modestia mă cocoșează, nu-i așa? 😀

Serios acum: chiar cu riscul de-a fi asimilat direcției pomenite, am de gând să urmez în continuare poteca sugerării unor răspunsuri parțial „politice” la întrebări presante – pentru mine, dar și pentru unii cititori măcar. Fără să uit și problematici ceva mai… abisale despre zei-paralei, 🙂 originea și/sau noima ființării noastre, religie, genetică, paleoastronomie, manipulare, psy-ops, secretomanie, programe „negre” în folosul elitelor cinice ș.a.m.d. Chiar de-o fi greu să nu iasă un talmeș-balmeș din toate astea, tot mă risc, măcar fiindcă văd că pe drumurile astea cam crește iarba-n asfalt.

Și-o ultimă aruncare cu părerea (nu în gard sper), până nu adormiți de tot: Mi-am exprimat de multe ori admirația pentru economia de mijloace cu care unii autori cu talent de scenariști reușesc să ghidoneze „cinematografic” acțiunea prozelor „ușor de citit”, dar continuu să cred că urmarea principiului zen-budist al căii de mijloc e preferabilă și-n literatura SF. Fiindcă despre ea vorbim, nu despre cultura video, în care mai totu-i livrat cumva… predigerat, cu consecința firească a amorțirii relative a imaginației. OK, imaginarul/imaginarea suferă și-n proze încărcate cu descrieri prea stufoase, dar și extrema ascezei limbajului îmi pare destinată altor genuri de artă – vizuală, repet.

Altfel zic eu că riscăm să ajungem ca personajele distopice create de Kurt Vonnegut Jr.  în „Cutremur de timp” – în care definirea viitorilor consumatori de pixeli 😀 (pe care-i stimulăm să se-nmulțească prin literatură treptat mai „seacă”) e terifiant de sugestivă: “Tinerii buubuulingi n-au găsit de cuviinţă să-şi mai dezvolte imaginaţia, căci era de ajuns să răsucească un buton ca să vadă tot felul de căcaturi mişto. Se uitau la o pagină tipărită sau la o pictură şi se întrebau cum naiba se putea da cineva în vânt după nişte lucruri atît de simple şi de moarte”.

Nu mă cred (încă) nici măcar scriitor pe de-a-ntregul și nici nu mi-e jenă să recunosc adevărul maximei “Pe măsură ce știi mai multe realizezi câte nu știi încă”, dar mai cred în șansa evoluției prin ieșirea din bălăcirea în banalitatea exprimării cotidiene, mai ales în epoca tentației comode a videohorrorshocksuspansului.

Dorința păstrării vii a scânteii sensibilității alerte și-a vioiciunii neuronului ar trebui deci să conteze dincolo de orice iluzorii orgolii – că de făcut bani din scris SF oricum nu-i vreo speranță. Cel puțin prin alternanța noastră deal-vale, cu accent pe prăpăstii. 😀

Advertisements

Comments on: "Ce-i SF-ul și ce vrea el" (1)

  1. floriola07 said:

    Parerea mea ,marea masă a cititorilor autohtoni nu a fost crescută în preajma acestui univers.
    SF-ul se adresează spiritului, cu tot ce conţine el, inclusiv puterea de imaginaţie, capacitatea de a visa.. Şi poate că multă lume doreşte să viseze…

    Literatura SF conţine alte lumi, alte realităţi. Realităţile alea o pot oglindi pe a noastră, deformat, dar niciodată nu o pot intersecta, pentru că importantă este diferenţa, nu asemănarea .
    Deci ,continua domnule Zen seria SF fara sa uiti .. ”și problematici ceva mai… abisale despre zei-paralei”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: